În luna februarie 2021, în cadrul proiectului s-au desfășurat următoarele activități:
- În cadrul subactivității 1.4. – S-a finalizat procedura de selectare (cu respectarea prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice) a firmelor ce vor furiza materialele consumabile și alimentele destinate Centrului de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți;
- În vederea îndeplinirii subactivității 2.1. – Identificarea copiilor aflați în monitorizare postreintegrare care prezintă risc de reapariție a separării de familia naturală, expertul din cadrul proiectului a continuat identificarea copiilor ce vor fi incluși în grupul țintă al proiectului;
- În vederea îndeplinirii subactivității 3.1. – Selectarea grupului țintă: 200 de copii la nivelul județului Prahova expuși riscului de separare de familie, experții proiectului au continuat identificarea copiilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale proiectului și au fost încheiate contracte cu familiile acestora în vederea acordării subvenției;
- În cadrul subactivității 3.3. – Monitorizarea utilizării subvenției, s-au efectuat vizite de monitorizare la domiciliul beneficiarilor subvenției până în luna februarie 2021;
- În cadrul subactivității 5.3. – Monitorizarea calității serviciilor acordate beneficiarilor Centrului de Zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți, responsabilul managementul calității serviciilor sociale și elaborare metodologie de lucru a întocmit dosarul necesar obținerii licențierii acestui serviciu și l-a comunicat ANDPDCA;
- În cadrul activității 6 – Promovarea incluziunii sociale și a non-discriminării au fost selectați toți cei 10 beneficiari direcți – tineri cu vârsta de până la 18 ani, aflați în plasament la asistent maternal profesionist/ familie extinsă sau la alte familii/persoane.
Situația beneficiarilor proiectului în perioada octombrie 2020 – februarie 2021:
Total familii beneficiare ale proiectului: 48
Total copii, beneficiari direcți: 84 (33 fete și 51 băieți)
Localitățile de proveniență:
- Adunați – 3 copii
- Ariceștii Rahtivani – 6 copii
- Băicoi – 2 copii
- Boldești Scăeni – 1 copil
- Baba Ana – 1 copil
- Bertea – 2 copii
- Breaza – 18 copii
- Câmpina – 2 copil
- Colceag – 1 copil
- Cocorăștii Colț – 1 copil
- Cornu – 1 copil
- Drajna – 9 copii
- Dumbrava – 1 copil
- Dumbrăvești – 2 copii
- Filipeștii de Târg – 1 copil
- Păulești – 8 copii
- Ploiești – 5 copii
- Plopeni – 1 copil
- Plopu – 3 copii
- Șotriile – 4 copii
- Urlați – 2 copii
- Valea Călugărească – 4 copii
- Valea Doftanei – 3 copii
- Vărbilău – 1 copil
- Telega – 2 copii