- În perioada octombrie – noiembrie 2020, în vederea îndeplinirii subactivității 3.1. – Selectarea grupului țintă: 200 de copii la nivelul județului Prahova expuși riscului de separare de familie, experții proiectului au desfășurat activități specifice. Aceștia au întocmit documentația necesară selectării beneficiarilor direcți și a semnării contractelor privind acordarea subvențiilor. Au consiliat părinții-beneficiari cu privire la criteriile de selecție și la prevederile proiectului, precum și, cel mai important, la faptul că sprijinul financiar acordat prin participarea la proiect reprezintă un sprijin în favoarea îmbunătăţirii condiţiilor de creștere și îngrijire a copiilor, ale celor de locuit, respectiv pentru pentru prevenirea separării copiilor de familia naturală.
- De asemenea, în vederea recrutării cazurilor noi, responsabilii identificare și monitorizare au colaborat activ cu reprezentanții serviciilor publice specializate (SPAS) de la nivelul primăriilor.
- Ulterior încheierii contractelor și eliberării cardurilor bancare individuale, specialiștii proiectului au însoțit pe fiecare beneficiar pentru achizițioanarea bunurilor necesaare, conform specificațiilor proiectului.
- La finele lunii noiembrie 2020, erau semnate contracte în vederea acordării subvenției de 1000 lei/lună/copil pentru un număr de 45 de copii (provenind dintr-un total de 23 de familii din întreg județul Prahova).
- Total familii beneficiare ale proiectului: 23
- Total copii, beneficiari direcți: 45 (23 fete și 22 băieți)
Localitățile de proveniență:
- Adunați – 3 copii
- Ariceștii Rahtivani – 6 copii
- Băicoi – 2 copii
- Boldești Scăeni – 1 copil
- Breaza – 7 copii
- Câmpina – 1 copil
- Colceag – 1 copil
- Drajna – 5 copii
- Păulești – 8 copii
- Ploiești – 2 copii
- Plopu – 3 copii
- Urlați – 2 copii
- Valea Căulgărească – 4 copii
- Copiii, beneficiari direcți ai proiectului, au vârste cuprinse între 6 luni și 15 ani, sunt atât fete cât și băieți. Aceștia fac parte fie din familii monoparentale, fie din familii unde sunt prezenți ambii părinți, dar, în ambele cazuri, lipsind resursele financiare. Această situație determină dificultăți în dezvoltarea armonioasă a copiilor, accesul la cerințele educaționale actuale (învățământ on line) precum și tendința abandonului școlar cauzat de lipsa resurselor materiale (achiziționarea de rechizite, tabletă, acces la internet, etc.).